ARAD - Biroul Executiv Judeţean al PNL Arad s-a reunit având pe ordinea de zi mai multe puncte, printre care şi validarea conducerii alese la Conferinţa Municipală.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.