
Nimic nu-i poate opri pe șoferi să se ciocnească în intersecția dintre strada Andrei Șaguna și Condurașilor. Nici semnele de circulație, nici limitatoarele de viteză abia montate nu rezistă în fața șoferilor grăbiți. Inevitabilul se produce de fiecare dată. Marți seară ciocnirea s-a produs între un taximetrist și un autoturism Skoda.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.