ARAD - S-a închiriat şi cel mai scump loc de parcare între blocuri de până acum.
ARAD - O tânără de 19 ani din Arad a căzut în gol de la etajul IV al unui bloc. Fata a scăpat cu viaţă, dar a ajuns la urgenţe, cu o fractură de femur şi multiple contuzii.
ARAD - Deputatul Lucian Riviş Tipei, a organizat, la sfârşitul săptămânii, o întâlnire pe teme de interes local cu reprezentanţii Asociaţiilor de Proprietari din Colegiul 1, Micălaca, Grădişte şi 6 Vânători, la aceasta participând administratorii, dar şi preşedinţii de bloc.
ARAD - Promovabilitate exemplară la examenul organizat de Primărie pentru persoanele care au dorit să obţină atestatul de administrator de imobile.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu acesta, în pofida temerilor cu privire la o scădere a sprijinului pentru ţara sa din partea Washingtonului, transmite AFP.
Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că e foarte probabil ca prezenţa la vot la alegerile legislative să fie destul de mare, datorită plasării scrutinului parlamentar între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, dar atenţionează că aceasta va induce un „efect pervers” şi va premia partidele ai căror lideri vor intra în turul al doilea.
FCC Baschet UAV Arad reia campionatul la Brașov după pauza de naționale.
Vineri după prânz a fost deschis, oficial, Târgul de Crăciun de la Arad, în Piața Catedralei și în Parcul Reconcilierii. Târgul rămâne deschis până pe 5 ianuarie 2025.
Vineri, 15 noiembrie 2024, în jurul orei 22, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din localitatea Conop.
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat la finalul partidei cu Kosovo, din Liga Naţiunilor, că oaspeţii au premeditat să iasă de pe teren înainte de fluierul final al partidei şi că s-a văzut acest lucru din comportamentul lor.
Jucătorii echipei Kosovo au abandonat meciul de pe Arena Naţională cu România din Liga Naţiunilor din cauza scandărilor rasiste şi discriminatorii ale suporterilor români, se arată într-o declaraţie de presă făcută publică la finalul întâlnirii de delegaţia kosovară.
3