ARAD - Inconştienţa unei şoferiţe a
blocat circulaţia tramvaielor prin centrul
oraşului mai bine de jumătate de oră. O
femeie a omis faptul că circulaţia tramvaielor a
fost reluată şi şi-a parcat maşina
exact pe linii, în faţă la Primărie.
ARAD - Traficul rutier pe DN 7 Arad – Nădlac
este întrerupt în zona Pecica, la kilometrul
573, din cauza unui accident rutier. Un autotren, din cauza
vitezei neadaptate la carosabilul alunecos şi a
nepăstrării distanţei în mers, a lovit
din spate două autoturisme. Două persoane au fost
rănite.
Site-ul primei doamne a Franţei, Carla Bruni, care conţinea imagini de la concertul organizat de ziua lui Nelson Mandela, unde aceasta a interpretat melodii folk, s-a blocat la doar câteva minute după lansare, din cauza numărului mare de utilizatori.
Mapamond
Noi imagini obținute prin telescopul VLT (Very Large Telescope), aparținând Observatorului European Austral (ESO), au identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă, transmite luni Space.com care citează un studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
România
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a explicat în cursul zilei de marți, 25 februarie prin intermediul unui mesaj video de ce a chemat partidele politice la consultări înainte de Consiliul European.
Local
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.
Local
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru faptele săvârșite între anii 2022 și 2024.
România
McDonald's va opri temporar utilizarea aparatelor de gheață din restaurantele sale din România pentru verificări suplimentare a calității apei potabile, au informat marți reprezentanții companiei.
Local
ARAD. Consiliul Județean Arad anunță că zece constructori s-au înscris în cursa pentru modernizarea Drumului Regelui (DJ 707), care leagă localitățile Petriș (județul Arad) și Vața de Jos (județul Hunedoara).