ARAD. ULALA evidenţiază întârzierea cu care se derulează programul de reabilitare termică a blocurilor.
ARAD. A sosit rândul locatarilor din zona UTA să îşi revendice un loc de parcare. Primăria Arad anunţă începerea procedurilor de licitaţie a locurilor de parcare adiacente blocurilor în zona UTA (colonia UTA, blocul A, şi Vila 8) conform H.C.L.M. nr. 439 din 28.12.2009 privind aprobarea ’’Regulamentului de atribuire/licitare a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Arad’’.
ARAD. Consilierii locali au decis: indiferent de câte maşini beneficiază o familie sau câte autovehicule au în proprietate, de la Primăria Arad nu vor primi (prin atribuire directă ori licitaţie, în cazul în care sunt mai mulţi pretendenţi) decât un singur loc de parcare în faţa blocurilor.
ARAD. Primăria Arad include în programul de reabilitare termică încă şapte blocuri din municipiu.
In ultima saptamana a acestei luni, imediat dupa Pasti ar putea deveni functionala noua varianta a programului Prima Casa. Ajuns la varianta 4, programul va fi diferit fata de editiile precedente. Statul, care pana acum garanta integral achizitiile de locuinte, a decis sa imparta cu bancile riscurile creditarii. In acest fel se spera la cresterea numarului de finantari, acordate in conditii mai usoare fata de cele de pe piata. Aceasta ar putea insemna o crestere a numarului de locuinte care isi schimba proprietarul.