Salt de două eşaloane pentru Dacian Cozea. Jucătorul reinventat de Dan Oprescu la Avântul Târnova a ajuns la un acord cu oficialii „satelitului” lui Dinamo, urmând să evolueze în sezonul de primăvară, pentru gruparea secundă a „câinilor roşii”, în eşalonul doi al fotbalului românesc.
Revenit recent la UTA, Bogdan Toc a fost probat sâmbătă, în ultimele secvenţe, şi pe un post mai neobişnuit: cel de mijlocaş defensiv.
Refuzat de Ionuţ Popa şi UTA, Bogdan Toc este foarte aproape de a face un salt incredibil în carieră, din eşalonul trei, tocmai la Dinamo.
Aducerea pe lume a unui copil este un moment unic, plin de emoții și bucurie, iar la Maternitatea privată MedLife Genesys ne asigurăm că fiecare mamă trăiește această experiență în cele mai bune condiții.
La PENNY ne axăm pe oamenii din echipă pentru că aceștia reprezintă elementul central al companiei noastre. Facem tot posibilul să facilităm un mediu de lucru sigur și propice pentru dezvoltarea profesională a fiecărui coleg în parte. Indiferent că îți dorești stabilitate sau vrei să avansezi în carieră, vei beneficia de suport și posibilități de creștere profesională pentru viitorul tău.
Încă un arădean se înscrie pe lista celor care au câștigat sume mari de bani, la jocurile Loteriei Române.
Amatorii de detecție a metalelor au descoperit morminte care ar aparține unor războinici din perioada dacică.
1
Furat la finalul anilor 1990, bustul realizat în urmă cu aproape 180 de ani a fost găsit de un anticar din Austria și redat Comunității Evreilor din Arad.
3
Arădenii au misiunea de a câștiga în fața unei echipe în fața căreia a cedat de când „Puriul” e antrenor aici.
Aseară, delegația celor de la Dinamo a tras la Hotel Aniroc, aflat în proprietatea lui George Țucudean, fost fotbalist atât la UTA, cât și la Dinamo. Jucătorii antrenați de Zeljko Kopic au fost primiți călduros de suporterii din vestul țării.
1
Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public Arad anunță publicul călător că luni, 10 martie 2025, între orele 9:00 și 16:00, se întrerupe circulația tramvaielor pe direcția Piața Romană - Podgoria din cauza unei avarii la rețeaua de apă-canal.
1