ARAD. Preşedintele UDMR Arad, Bognar Levente, a declarat că nu bănuieşte cine a vandalizat Statuia Libertăţii, dar crede că autorii nu înţeleg că au profanat un monument istoric, o valoare care aparţine Aradului şi arădenilor.
Arad. Nu Instituția Prefectului este cea care și-ar fi pus întrebări legate de diploma în limba maghiară afișată pe un perete din anticamera viceprimarului, Levente Bognar, ci un cețățean care a făcut o petiție. Iar Prefectura nu și-a făcut decât datoria. E drept, cu multă scrupulozitate.
ARAD.Preşedintele PNR Arad, Ion Stan, vicepreşedinte la nivel naţional, acuză UDMR că „forţează nota” pretinzând privilegii care vin în contradicţie cu drepturile majorităţii. „Profitând de faptul că, prin relaţia privilegiată cu PDL, a fost permanent exponent al puterii locale, indiferent de guvernarea de la Bucureşti, Bognar Levente se lansează în tot felul de acuze la adresa României.
ARAD. Preşedintele UDMR Arad, Bognar Levente, spune că, pe moment, organizaţia arădeană nu se poate pronunţa asupra demarării discuţiilor cu partidele din opoziţie în vederea schimbării majorităţii parlamentare şi- implicit- a Guvernului.
Liderii partidelor locale din arcul guvernamental recunosc că Iohannis a câştigat în urma unui vot democratic.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
Mapamond
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Local
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.
Local
Pe timpul desfăşurării activităţilor de control au fost constatate un număr de 2.118 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluționate pe timpul controalelor 60 și sancţionate 2.118.