
Pasiune, încrâncenare, spectacol. Astfel s-ar putea rezuma confruntările din cele trei eşaloane valorice ale Ligii Desavoia la mini-fotbal pe teren artificial, o întrecere care câştigă tot mai mult teren în Arad. Tocmai de aceea, începând cu această săptămână, vă prezentăm şi „meciul etapei” în Liga I...
ARAD. Chiar dacă lupta pentru promovare pare decisă, Progresul Pecica neavând probleme în a-şi consolida prima poziţie în ierarhie, Liga 4 la fotbal continuă cu etapa 22.
ARAD. Iată programul jocurilor etapei a 24-a din Liga I la fotbal, toate meciurile fiind transmise de DigiSport.
3 este numărul ediţiei din acest an a Cupei Zărandului pentru elevi de gimnaziu care va avea loc, miercuri, 11 martie, la Gurahonţ. Vor fi întreceri de oină, handbal şi fotbal, fete şi băieţi.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.