ARAD - În impunătoarea Aulă „Ştefan Cicio-Pop” din cadrul rectoratului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, miercuri, Box Club UVVG, reprezentată de antrenorul Adolf Ivanovici şi campionul naţional universitar, Cristofor Alexandru, a susţinut o conferinţă de presă, mediată de Corneliu Maior, cancelarul general al instituţiei arădene de învăţământ superior.
învins, sâmbătă noapte, la Quebec, pe
mexicanul Librado Andrade, prin KO în repriza a 4-a,
şi şi-a apărat pentru a patra oară
centura de campion mondial la categoria supermijlocie,
versiunea IBF.
ARAD - Ultima competiţie oficială a anului cuprinsă în calendarul FR Box, Campionatele Naţionale Universitare, a adus trei medalii preţioase pentru Arad. Indiscutabil, Daniel Holiartoc (cat. 57 Kg), sportiv cu dublă legitimare, Motorul „Silva Lazăr” - Poliţia Comunitară Arad, şi Cristofor Alexandru (cat. 81 Kg), reprezentând cel mai titrat club din Arad, B.C. UVVG, şi-au tăiat „partea leului”, prin titlurile naţionale câştigate în competiţia de la Tg. Mureş.
ARAD - Ultima competiţie oficială a anului, cuprinsă în calendarul Federaţiei Române de specialitate, Campionatele Naţionale Universitare de box, debutează mâine, la Tg. Mureş. Printre participanţi şi patru pugilişti arădeni.