Victor Hănescu, prezent în premieră la un turneu de seniori în orașul nostru, și-a dovedit valoarea și a trecut în turul secund la BRD Arad Challenger (premii de 30.000 de euro plus ospitalitate), depășindu-l pe francezul Axel Michon, scor 6-3, 7-6(5).
ARAD - Neamțul Daniel Brands, favoritul BRD Arad Challenger, a debutat cu dreptul.
ARAD. În perioada 1-8 iulie, în incinta Activ Club, se va desfăşura cea de-a II-a ediţie a Turneului internaţional de tenis BRD Arad Challenger, care face parte din categoria ATP Challenger Tour, turneu dotat cu premii în valoare totală de 30.000 €, plus ospitalitate.
Mapamond
Candidata democrată, Kamala Harris, l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican, Donald Trump, să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că doreşte ca Rusia să fie prezentă de această dată, relatează AFP.
România
Valoarea maximă a viiturii s-a înregistrat sâmbătă la Budapesta, debitul maxim al Dunării fiind de 8.200 mc/s, ceea ce ar putea determina debite maxime semnificativ mai mici la intrarea pe teritoriul românesc, a anunţat Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), într-o postare pe Facebook.
Local
14% din absolvenții de etnie romă de gimnaziu au luat note de trecere la Evaluarea Națională, anul trecut, în Arad. La Bacalaureat, doar 7 din cei 45 de absolvenți s-au înscris la examen.
Mapamond
Comisia electorală din statul american Georgia a aprobat vineri un nou regulament ce impune numărarea manuală a buletinelor de vot pentru alegerile prezidenţiale de pe 5 noiembrie în acest stat, unde Donald Trump şi-a contestat în 2020 înfrângerea, transmite AFP.
Local
CFR a scos la licitație procedura de atribuire a contractului pentru modernizarea a patru treceri la nivel cu calea ferată din Regionala Timișoara, printre care și cea de pe Calea Aurel Vlaicu, de la ieșirea spre Pecica.
5
Local
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, supervizor al lucrărilor de pe Varianta de Ocolire Arad Est, transmite că stadiul la care a ajuns șantierul a trecut de 75 la sută.