BRESCIA. Tenismenul arădean Marius Copil (176 ATP) a încheiat sezonul 2014 odată cu eliminarea din turul secund al challengerului cu premii de 42.500 de euro de la Brescia.
BRESCIA. Un număr de 11 ași a reușit Marius Copil, alias „Tunarul din Carpați”, în meciul cu ucrainianul Sergei Bubka, din primul tur al turneului challenger de la Brescia (Italia), dotat cu premii în valoare de 42.500 de euro.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.