La nivelul Capitalei, au fost depuse 5.275 de contestații, în urma afișării primelor rezultate ale examenului de Bacalaureat, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Cele mai multe, peste 2.000, au fost depuse la Limba și literatura română.
BUCUREȘTI. Fetele reprezentând Școala Gimnazială Șimand au înregistrat două remize și tot atâtea insuccese în primele etape ale Olimpiadei Gimnazilor la oină. Echipa profesorului Daniel Mărcuş a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu Scoala Gimnazială „Matei Basarab”, din Turnu Roșu (jud. Sibiu) și Șc. Gim. din Gherăiești (Neamț), fiind depășită de Șc. Gim. „George Topîrceanu”, din Mioveni (Argeș), scor 0-8, și Șc. Gim. Cașeiu (Cluj), 2-6.
Intrarea la Muzeul Național „Grigore Antipa” din București va fi gratuită pentru doamnele și domnișoarele care trec pragul instituției vineri, cu ocazia Mărțișorului.
Ştiri sportive
„Tricolorii” au câștigat cu 3-0, la „masa verde”, dar Federația Română de Fotbal a primit amenzi fără precedent!
Local
La înțelegere cu cei de la „Goldiș”, Primăria nu va trebui să plăteasă chirie pe perioada cât clădirea nu este folosită.
Local
Proiectul face parte din FORVIA HELLA Labs, programul de sponsorizare destinat domeniului de învățământ preuniversitar și universitar, în colaborare cu Fundația Comunitară Timișoara.
Local
Cu toate că nimeni nu recunoaşte, se pare că jocurile ar fi deja făcute, în ceea ce priveşte majoritatea în Consiliul Judeţean.
Local
Consilierii au depus jurământul, iar pe la colţuri se vorbeşte deja despre o majoritate stabilită în Consiliul Judeţean Arad.
Local
Medicina și terapiile alternative au fost subiectul dialogurilor dspre excelență desfășurate miercuri, 20 noiembrie.