Stelian Ion a trimis la guvern proiectul pentru desfiinţarea Secţiei care anchetează magistraţii, la o zi după ce proiectul a fost respins de Consiliul Superior al Magistraturii, anunță Mediafax. Ministrul Justiției îşi argumentează decizia prin faptul că avizul CMS este unul consultativ, iar promisiunile date la alegeri sunt mai importante.
UT Arad
Academia UTA se bate la titlu și cu puștii antrenați de Dinu Donca. Au ajuns la un punct de FCSB.
Evenimente
Copiii cu nevoi speciale sunt în centrul unei acțiuni caritabile organizate de asociațiile Europeanul și Sfântul Martin OSTSM Arad.
Local
Consilierii judeţeni aleşi pentru mandatul 2020-2024 au participat, luni, la ultima şedinţă, iar miercuri se constituie noul consiliu.
Local
Un arădean care a avut „inspirația” de a abandona, într-un sac de rafie, trei pui de pisică, a fost vizitat de polițiștii Biroului Pentru Protecția Animalelor, care i-au „dăruit” o amendă de trei mii de lei.
1
România
Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi îi cer social-democratului Marcel Ciolacă să demisioneze, în urma unor documente publicate în exclusivitate de G4Media, care arată că liderul PSD ar fi zburat cu un avion privat închiriat de Nordis - deși a negat acest lucru.
6
România
Accident cu mai multe victime, produs luni după-masă, în zona Badea Cârțan, unde două tramvaie s-au ciocnit. Vatmanul unuia dintre ele a rămas încarcerat.