aradon.ro Web analytics





Lipova. Oripilat de faptul că membrii Consiliului Local au hotărât cu majoritate de voturi sistarea alocaţiilor băneşti de la bugetul local pentru Corul “Lira” - una din emblemele culturale ale celui de-al doilea oraş al judeţului nostru - preşedintele organizaţiei PNL Lipova, av. Radu Scorobete, a hotărât să-şi doneze remuneraţia lunară de consilier local pentru susţinerea financiară a activităţii renumitului cor.
ARAD. Marius Göndör, vicepreşedinte al PDL Arad, a subliniat faptul că Bugetul Educaţiei pentru 2014 reprezintă atât o încălcare a Legii Educaţiei, cât şi o „crimă” morală asupra viitorului copiilor noştri.
ARAD. „Adevăratele priorităţi ale PSD şi PNL sunt alimentarea baronilor locali şi a clientelei politice cu banii luaţi din buzunarul tuturor românilor prin noi taxe şi impozite. Cu alte cuvinte, finanţarea campaniei electorale de anul viitor a PSD şi PNL direct din banii românilor”, consideră Adrian Ţolea.
79 de școli nu se încadrează în bugetul pentru acest an școlar. La nivel de județ suma este însă suficientă.

Mapamond

Două persoane în vârstă, ucise cu un cuțit într-un azil din nord-vestul Belgiei
Două persoane au decedat într-un azil pentru persoane în vârstă la Dentergem, în nord-vestul Belgiei, după ce au fost înjunghiate cu un cuțit de un alt pensionar aflat în imobil, au anunțat autoritățile locale, potrivit AFP.

Mapamond

Vladimir Putin afirmă că discuțiile dintre SUA și Rusia dau motive de optimism
Reprezentanții SUA și ai Rusiei au purtat joi, timp de șase ore, discuții în vederea reluării funcționării normale a ambasadelor lor, iar președintele rus Vladimir Putin a mărturisit că primele discuții cu noua administrație americană condusă de Donald Trump dau motive de optimism, notează agenția de presă Reuters.

România

De la 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
Serviciile medicale se acordă, începând cu 1 martie, cu obligativitatea raportării online în trei zile lucrătoare, precum și cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului, a anunțat, vineri, Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

România

Controale ANPC în sectorul produselor cosmetice: Amenzi de 186.000 lei pentru nereguli grave
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare totală de 186.000 lei comercianților de produse cosmetice, în urma controalelor efectuate pe 27 februarie 2025.

România

Fraudă de proporții: O rețea de firme a păgubit statul cu 52 de milioane de lei. Ce au descoperit inspectorii ANAF
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță descoperirea unui caz semnificativ de fraudă fiscală, în care o grupare de cinci societăți interconectate a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 52 milioane de lei.

Local

Pensionarii, excursie în Delta Dunării
Asociația Județeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad organizează, în perioada 8-12 mai 2025, o excursie la Tulcea, cu autocarul.

UT Arad

Utistul Denis Țăroi, debut la naționala U17 a României!
Tânărul jucător al UTA-ei a ajuns sub tricolor, după ce acum un an a ratat „la mustață” convocarea.

Local

Victima accidentului de la Lipova este șeful Poliției Orașului Lipova
Bărbatul de 55 de ani care a intrat în stop cardiorespirator după un accident petrecut pe DN7, la Lipova, este Gheorghe Zau, împuternicit șef al Poliției Orașului Lipova, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad. 1

Local

Bărbat resuscitat după un accident petrecut la Lipova
Un accident rutier petrecut pe Drumul Național 7, la Lipova, în fața sediului Poliției, s-a soldat cu trei victime, dintre care una a avut nevoie de manevre de resuscitare.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.