Trei sferturi din prejudiciul adus bugetului de stat la nivelul județului Arad este înregistrat în comuna Pleșcuța.
ARAD. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), a anunţat că următoarea şedinţă a aleşilor judeţeni va avea loc în luna martie şi va viza, în principal, aprobarea bugetului.
Aproape 800 de arădeni sunt sunaţi, în aceste zile, de Direcţia venituri pentru a li se comunica că au datorii faţă de bugetul local.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează un administrator al unei societăţi economice suspectat că a prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 1.480.000 de lei.
Deputaţii Flavius Măduţa şi Dorel Căprar au anunţat că în buget sunt prevăzuţi banii pentru marile lucrări din infrastructură.
ARADON Sport local
Vicecampioana României s-a impus cu 154-127 la general în dubla din turul doi al Cupei României, după 79-67 în jocul doi cu Rapid.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-11-2024 sunt următoarele:
Local
Incendiul a izbucnit la un atelier de tâmplărie. Cauza de incendiu este în curs de stabilire.
România
Campania electorală pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale începe după ce Curtea Constituţională îi validează pe cei doi competitori care au cele mai multe voturi, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
2
Local
Rangerii au sancționat persoane care au aruncat deșeuri, s-au plimbat cu motocrossuri sau au tăiat ilegal vegetație lemnoasă.
1