BRAD - Trei tineri din zona municipiului Brad au fost prinşi în flagrant, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce încercau să vândă mai multe bunuri provenite, furate anterior.
ARAD - Poliţiştii Biroului de Investigaţii
Criminale îl cercetează pe Anton V. din Arad,
după ce acesta a distrus mai multe bunuri ce nu
îi aparţineau. Din cercetările efectuate de
către poliţişti s-a stabilit că,
duminică , în jurul orei 18,00, în timp ce
se afla la domiciliul său din Arad, bărbatul a
distrus mai multe bunuri din apartament (geam, corp
mobilă, monitor „Samsung”, unitate
calculator, masă sticlă).
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.