
Aproape 100 de copii au participat, vineri, pe terenul Şega, la Junior Cup 2018 – campionat judeţean de fotbal mixt (trei fete şi trei băieţi), ediţia 3, rezervat elevilor din învăţământul primar. Organizatorii ineditei competiţii au fost: AJF Arad, ISJ Arad şi Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, coordonatori de proiect fiind prof. Flavius Stoica şi prof. Corina Hărduţ.

Toamna, în culorile ei pastelate, a răspândit odată cu dansul frunzelor chemarea reîntorcerii la şcoală. Ziua de 10 septembrie 2018 a marcat începerea unui nou an şcolar. Aşa cum ne-a obişnuit, acest eveniment a combinat armonios emoţii, culori, nostalgii şi, mai ales, proiecte. Curtea şcolii a devenit o poveste cu flori, şcolari, profesori şi părinţi; o poveste ce a început într-o toamnă rodnică, aşa cum sperăm să fie şi anul şcolar 2018-2019.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1