Niciun polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad nu a participat la perchezițiile care au vizat contrabanda cu țigări, iar asta arată gradul de încredere pe care mai marii Poliției Române îl au în Poliția arădeană, în oamenii care o conduc și în polițiști. Așa că polițiștii arădeni au fost dați la o parte, iar Inspectoratul General de Poliție s-a ocupat de tot, într-o acțiune cum nu a mai avut loc în județul Arad. Chiar și așa, Cosmin Mladin – cel despre care se spune că ar fi cel mai mare traficant de țigări de contrabandă din Arad - a fost de negăsit în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul lui, cel mai probabil fiind anunțat despre descinderi.
Clienţii unui supermarket s-au aruncat cu furie asupra unor alimente la preţ redus şi au ajuns să se lupte pe podea pentru o caserolă de carne.
În urma cu aproape zece zile, biroul firmei Maschio-Gaspardo din Chişineu Criş a fost călcat de hoţi.
Vrajba între doi vecini la Mîsca: unul a murit, iar celălalt a ajuns după gratii pentru că l-a omorât.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5