ARAD. Cât i-a costat pe locatarii blocurilor căldura din calorifere şi care au fost cele mai mari facturi ale iernii.
ARAD. O sală arhiplină, zeci de intervenţii şi vociferări pentru un preţ corect la căldură, totul finalizat cu demisia lui Claudiu Cristea din CLM.
ARAD. Centrala nu va opri căldura din calorifele până pe 15 aprilie, pentru că altfel încalcă o hotărâre CLM.
ARAD. Nu ai mai rămas decât câteva zile până când subvenţia pentru căldură va fi dezbătută de consilierii locali arădeni.
Arad. Primăria Arad a convocat şedinţă ordinară CLM joi, 29 martie, la ora 14.00, iar Mişcarea arădeană are motiv de bucurie: proiectul iniţiat de aleşii Claudiu Cristea şi Camelia Răsunoiu privind scăderea gigacaloriei se află pe ordinea de zi.
Mapamond
Comisia Europeană a amendat Meta, firma mamă a Facebook, cu 797,72 milioane de euro pentru încălcarea legislaţiei privind concurenţa în beneficiul Facebook Marketplace, transmit Reuters şi DPA.
România
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad a reluat campionatul cu un succes la 61 de puncte în deplasare.
Local
Potrivit primelor informații, trei persoane ar fi rămas blocate în autoturism.
Local
Câți bani au primit complicii fiicei afaceristului, cât a costat dispozitivul care a detonat explozibilul și ce motive a avut fiica lui Ioan Crișan să pună la cale un plan atât de diabolic? Câteva dintre întrebări își află răspunsul în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
1
România
Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe Arena Naţională, abandonat la scorul de 0-0, că acţiunile jucătorilor şi oficialilor kosovari au fost premeditate şi a negat în acelaşi timp acuzele de rasism formulate de aceştia.
Local
Polițiștii din Șiria au emis un ordin de protecție pe numele unui bărbat din Galșa, iar cei din Curtici au emis unul pe numele unui bărbat din Macea.