Înghesuială la frontiera Vărșand. Sute de camioane așteaptă să iasă din România, la graniță formându-se o coloană de patru kilometri.
ARAD. Două transporturi de mărfuri fără acte de însoţire legale au fost descoperite în data de 25 decembrie la punctul de trecere a frontierei Nădlac, în urma acţiunilor de monitorizare a traficului realizate de reprezentanţii Inspecţiei Fiscale.
NĂDAB. O persoană a decedat, iar alta a fost rănită în urma unui accident petrecut pe DN 79, Arad-Oradea, în zona localității Nădab.
NĂDLAC. Acțiunea de combatere a contrabandei și a evaziunii fiscale a ajuns și la Nădlac.
NĂDLAC.Traficul pe sensul de intrare pe la Nădlac și Vărșand în ceea ce privește camioanele de mare tonaj a fost restricționat.
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
1
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1