În luna august a anului trecut, în fața bisericii din Hălmagiu a fost depistat un camion încărcat cu peste 82 de mii de țigări de contrabandă, iar o lună mai târziu, la liziera unei păduri din aceeași comună, au fost găsite peste 22 de mii de pachete de țigări de contrabandă. Cum stau cercetările în acest caz?
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a informat, în urma incidentului în care un polițist de la Biroul Poliției Autostrăzi a scos arma la un șofer de camion, pe DN 7, că nu s-a luat nicio măsură împotriva celui care conducea automarfarul, deși legea prevede amendă și reținerea permisului pentru neoprirea la semnalele polițistului. Cazul ar putea fi lămurit dacă se vor viziona imaginile de pe camera video pe care polițistul o avea asupra sa, prinsă pe haină.
România
Liderul PNL, Ilie Bolojan, nu crede că președintele Klaus Iohannis se va întoarce în partid, după încheierea mandatului, el menționând că „epoca Iohannis s-a încheiat în PNL”.
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
România
Fostul președinte al PNL, Nicolae Ciucă, și fost premier al României a anunțat, miercuri, că demisionează din Parlament.
3
Mapamond
Legendara formaţie de heavy metal Black Sabbath, în formula sa originală, va cânta pentru prima dată în ultimii 20 de ani la un concert unic, organizat în această vară la Birmingham, în Anglia, au anunţat miercuri organizatorii, transmite Reuters.
Local
Femeia s-a adresat în scris primarului Călin Bibarț, solicitându-i să ofere lămuriri „privind substanțele care se deversează în atmosferă în mod continuu și în cantități enorme.”
4
Local
Proiectul “Școala părinților”, demarat în cursul anului școlar 2023-2024, continuă și în acest an școlar, cu o echipă extinsă. Prima întâlnire cu părinții a avut loc la Șiria.