În această perioadă de sfârșit de vacanță fotbalistică, la modă au fost “triunghiularele”, grupuri de trei echipe disputându-și pe același teren ultimile meciuri de verificare. înaintea debutului returului campionatului județean de fotbal.
Arad.Antrenorul UTA-ei, Roland Nagy spune că e deja prea mult încă o amânare a returului.
Sala de sport a oraşului Pecica a găzduit, recent, etapa I a returului campionatului Naţional U14 feminin, în premieră după mulţi ani de absenţă, rund[ care a adus sub coş echipele CSS Bega Timişoara şi BC Valbon Arad, aflate pe locurile 1 şi 2 în serie, cu şanse mari de calificare în etapa superioară.
ARAD. Zilele trecute s-a desfăşurat finala Campionatului Judeţean de şah, individual - Arad 2011. Competiţia a avut loc pe parcursul a 7 runde, în sistem elveţian, la start fiind prezenţi 12 jucători din cele mai prestigioase cluburi de şah din judeţ: ACS Vados (5 jucători) şi CS Universitatea Arad (7 jucători).
ARADON Sport local
Chiar și așa, Progresul este în „careul de ași”. LT Cermei a „detonat bomba” pe terenul liderului.
Mapamond
O daneză în vârstă de 21 de ani a fost încoronată Miss Univers, sâmbătă seară, în cadrul acestui concurs anual de frumuseţe organizat în Ciudad de Mexico, care, pentru prima dată, a pus în valoare femeile care sunt mame, informează AFP.
România
Bela Karolyi, legendarul antrenor alături de care Nadia Comăneci a scris istorie şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a murit vineri, la vârsta de 82 de ani, potrivit Hotnews.ro.
Mapamond
Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut apel sâmbătă, în ultima zi a summitului Forumului Asia-Pacific de la Lima, ca economiile din regiune să se unească şi să coopereze în faţa „protecţionismului" în creştere, relatează AFP.
România
10.575 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine duminică examenul de intrare în Rezidenţiat, dintre care 3.993 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor concura la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.
Mapamond
Comisia Europeană a amendat Meta, firma mamă a Facebook, cu 797,72 milioane de euro pentru încălcarea legislaţiei privind concurenţa în beneficiul Facebook Marketplace, transmit Reuters şi DPA.