ŞEPREUŞ. Consiliul Judeţean Arad (CJA) a acordat 150.000 de lei comunei Şepreuş pentru realizarea unui canal de colectare a apei pluviale.
NĂDLAC. Trei sirieni care intenționau să iasă din țară au fost descoperiți într-un canal din Nădlac.
FRUMUȘENI. Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Frumușeni a găsit înecat în bazinul care colectează apă de ploaie din curtea casei sale.
ARAD. Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, secţia Arad, anunţă că Mureşelul va fi intubat de la anul.
ARAD. În urma intervenţiei Jurnal arădean, Compania de apă a astupat mare parte din gurile de canal.
Elevii lui Rednic au dat impresia că au meci ușor cu Sepsi, după care oaspeții au „lovit” fără milă.
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.