Peste 23.000 de hectare de culturi agricole au fost afectate de seceta şi de canicula din ultimele săptămâni.
ARAD. Canicula a închis drumurile. La intrarea în Vama Nădlac a fost instituit un filtru al poliţiei care îi obligă pe şoferi să tragă pe dreapta.
Luptă stânsă contra caniculei purtată de autorităţile locale care îşi caută aliaţi peste tot. Autorităţile locale au acum un susţinător în această luptă, societatea care salubrizează străzile din municipiu.
ARAD. Arădenii au fost mult mai receptivi în această perioadă la avertizările privind vremea caniculară.
ARAD. Vine peste noi un nou val de caniculă. Asta ne anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Aceştia au emis deja o avertizare de tip cod galben de caniculă pentru 13 judeţe din vestul ţării, printre care şi Aradul.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă anunță că Uniunea Europeană a adoptat un pachet legislativ care își propune reducerea birocrației.
Local
ARAD. Senatorii au votat două proiecte de lege foarte importante pentru creșterea capacității de apărare a României.
Local
23 de locomotive noi vor fi cumpărate cu fonduri europene nerambursabile, unele dintre acestea urmând să circule prin Arad.
ARADON Sport local
Elevii lui Dan Stupar au câștigat cu Avântul, dat LT Cermei și Viitorul au pierdut.
Mapamond
Administrația președintelui american Donald Trump ia în considerare suspendarea transporturilor de echipamente militare către Ucraina în urma vizitei dezastruoase de vineri la Casa Albă a liderului acesteia, Volodimir Zelenski, a relatat The Washington Post, citat de EFE.
4
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad a reacționat în urma informațiilor apărute în spațiul public privind o anchetă a autorităților judiciare legate de obținerea calității de medic estetician de către unii cetățeni italieni.
Local
Consilierii județeni au aprobat, în unanimitate, protocolul cu Primăria, în baza căruia vor fi demarate procedurile pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
1