Pasagerii vor beneficia in perioada 17 iunie - 12 septembrie, de 54 de trenuri care vor asigura legaturi directe intre principalele orase din tara - Bucuresti, Arad, Craiova, Timisoara, Deva, Resita, Brasov, Sibiu, Targu Mures, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Iasi, Suceava, Botosani, Galati, Calarasi, Buzau, Medgidia - si Litoralul romanesc, informeaza CFR Calatori.
Judecătorii spun că familia Colţeu a reuşit să acapareze ilegal toate bunurile Ecaterinei Mairovitz, bunuri care erau promise Comunităţii Evreilor.
2
Justiţia belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, relatează marţi AFP.
1
Toni Alexe și-a pierdut viața în noaptea zilei de 21 ianuarie 2005, într-un tragic accident de circulație petrecut la Sinaia, în timp ce se întorcea acasă, la Oradea, de la Ploiești, după meciul câștigat de echipa sa, CSU Asesoft, în fața formației Spartak Sofia, în FIBA Europe Cup.
Noul secretar de stat Marco Rubio a afirmat marţi că încetarea războiului în Ucraina va fi politica oficială a Statelor Unite sub preşedintele Donald Trump, ca parte a obiectivului administraţiei de a promova pacea, transmite Reuters.
1
Centrul Național de Evaluare și Politici în Educație a anunțat că se va desfășura o simulare tehnică pentru probele orale de Bacalaureat din acest an. Nu vor exista subiecte, iar elevii nu vor fi prezenți.
În cadrul proiectului de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara, va începe construirea unui pasaj rutier peste calea ferată dintre Arad și Vladimirescu.
6