PÂNCOTA. Derby-ul suferinţei din seria vest a ligii secunde se apropie. Vineri, de la ora 11, pe stadionul „Iuliu Bodola”, FC Bihor şi Şoimii Pâncota se vor duela pentru puncte importante, cele două echipe dorindu-şi să evite ultimul loc al clasamentului, care duce la barajul de rămânere în liga secundă.
Tactica lui Ionuț Popa, aceea de a se apăra tot meciul și a încerca să dea lovitura, dacă se oferă posibilitatea, a dat roade de această dată. În primul meci din play-off, Șoimii au remizat alb la Caransebeș.
Ologu și Dicu au semnat cu Național, iar fundașul Miheț (Becicherecu Mic) este al treilea transferat sub comanda lui Abrudean.
ARAD. Primarul Gheorghe Falcă a făcut vineri o scurtă vizită pe teren în zona bocurilor din apropierea Gării Aradul Nou, unde s-a demarat procedura de regenerare urbană. Zona străzii Caransebeş a intrat în totalitate în procedura de regenerare urbană.
După ce i-a năucit pe cei din Caransebeș, pâncotanii spun că pot trece de Poiana Câmpina și „Poli” Timișoara.
România
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
4
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
2
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
4