
Un bărbat de 33 de ani, din Timișoara, a primit 1.000 de lei amendă, după ce jandarmii arădeni l-au depistat în zona stației CFR din Arad, deși trebuie să se afle în carantină la domiciliu. De asemenea, el a fost condus la un centru, unde își va petrece următoarele 14 zile în carantină, cu suportarea cheltuielilor.

Slovacia impune carantina pentru oricine intră în ţară, de teama noilor variante ale coronavirusului
Slovacia impune începând de miercuri carantina obligatorie pentru toate persoanele venite dintr-o altă ţară, pentru a preveni importarea variantei sud-africane a coronavirusului, în timp ce varianta britanică este deja prezentă semnificativ în această ţară, relatează agenţia EFE.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.