ARAD. După ce a străbătut țara în lung și-n lat cu spectacolul ”Trust your Art”, Ricardo Caria îl aduce și la Arad.
ARAD. Evenimentul caritabil, organizat de Asociația Aradul Prosperă, va avea loc miercuri, 4 decembrie, de la ora 15.30 și 18.00, în Sala Mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad.
ARAD. Campania umanitară ”Zâmbet pentru copii”, organizată de Aradul Prosperă, s-a desfășurat în data de 28 mai, în sala mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici.
ARAD. Banii au fost strânși în urma spectacolului ”Viața ca un joc ușor” jucat, în data de 19 aprilie, cu scopul de o ajuta pe Alina Țolea, diagnosticată cu cancer mamar în formă avansată, să strângă banii necesari unui tratament oncologic ce ar trebui efectuat in SUA.
ARAD. Invitaţie caritabilă pentru arădeni. La iniţiativa unei persoane private, cu susţinerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad, locuitorii oraşului sunt invitaţi să facă donaţii pentru copiii din centrele de plasament din municipiu şi din împrejurimi. Un gest de bunătate şi altruism, o dovadă de bunăvoinţă şi mărinimie şi, nu în ultimul rând, o expresie a responsabilităţii sociale a fiecăruia dintre noi.
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2