Rio de Janeiro - Ronaldo a declarat că nu merită convocarea în lotul Braziliei, pentru „mondialul” african.
Carlos Dunga nu l-a convocat pe atacantul brazilian pentru amicalul cu Irlanda. În ciuda bunelor evoluţii din 2010 la AC Milan, selecţionerul fostei campioane mondiale nu l-a readus pe Ronaldinho la lot după aproape un de absenţă.
România
Numărul copiilor din judeţul Mehedinţi care au ajuns, joi, la spital cu toxiinfecţie alimentară, toţi după ce au consumat paste la şcoală, este în continuă creştere, până în acest moment ajungând la 72.
1
România
România este direct interesată ca pe teritoriul naţional să existe capacităţi industriale care să poată asigura producerea de tehnică militară modernă, este una din concluziile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), reunit joi, care a abordat şi subiectul luării unor măsuri suplimentare de descurajare şi combatere a ameninţărilor de securitate.
2
Mapamond
Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat joi o rezoluţie care solicită ţărilor Uniunii Europene să ridice restricţiile actuale care împiedică Ucraina să utilizeze sistemele de arme occidentale împotriva ţintelor militare legitime din Rusia, indică un comunicat al legislativului UE.
1
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au învins pe Partizan Belgrad după ce au pierdut cu Steaua Roșie.
Local
Piaţa Avram Iancu va găzdui un concert omagial, la 80 de ani distanţă de la luptele de la Păuliş, din anul 1944.
Local
Dacă până acum birourile electorale au funcționat la Polivalentă, de data aceasta ele vor fi amenajate la etajul pavilionului expozițional C, din cadrul complexului Expo Arad.
Local
RECONS va continua să gestioneze Ștrandul Neptun și pentru următorii cinci ani. Societatea va plăti o redevență de 1% din sumele încasate, iar tarifele de acces pentru sezonul următor au fost majorate.
3
Local
Filosofii arădeni și-au dat întâlnire la „Moise Nicoară”, acolo unde a fost lansată o carte emblematică pentru Arad, acțiunea făcând parte din demersul Asociației „Susținem Excelența” de a promova valorile și excelența la cele mai înalte standarde.