ARAD. Facilităţi multiple pentru membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Arad. Vorbim, de această dată, de serviciile medicale oferite în cadrul Bazei de fizioterapie, amenajată în cadrul Băilor Termale „Bidi”.
ARAD. Am intrat în sezonul rece şi, implicit, într-o perioadă în care avem de plătit mai mulţi bani pentru cheltuielile de întreţinere.
RAD. Zi deosebită pentru un grup de vârstnici arădeni, membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). Au decis să scape de grijile cotidiene şi, la sfârşitul săptămânii trecute, au plecat într-o excursie.
ARAD. Zi de sărbătoare, vineri, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Arad. Aproximativ 70 de femei, membre ale organizaţiei au participat la un spectacol ce le-a fost dedicat, cu multă căldură, de către un grup de copii de la Şcoala Generală Nr.2.
ARAD. Începând de ieri, de-a lungul întregii luni martie, membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad vor beneficia de o serie de facilităţi. Este vorba despre acei pensionari care au deficienţe de auz, de vedere sau deficienţe dentare - toate acestea fiind probleme des întâlnite la vârsta a treia.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5