
Peste 2.900 de voturi au fost date în cadrul sondajului realizat de aradon.ro în ceea ce privește cea mai rău famată zonă sau cel mai rău famat cartier din municipiul Arad. Aradon.ro a întrebat, iar cititorii site-ului au răspuns clar: cele mai rău famate zone ale municipiului nostru, în opinia celor care au votat, sunt: pe primul loc cartierul Checheci, iar pe locul doi zona Bou’ Roșu. În ceea ce privește locul trei, ei bine, cu același număr de voturi se situează cartierul Alfa și centrul Aradului.

Cu toţii asistăm la decăderea oraşului nostru: avem gunoaie peste tot, avem oameni fără adăpost care cerşesc pe străzi, avem tineri ,,împietriţi” la colţ de stradă, aşa numiţii zombi – consumatori de şoricioaică sau alte substanţe psihoactive - avem scandaluri în miez de noapte pe străzi, în cartiere etc. Avem practic de toate, în afară de ceea ce, de fapt, ar trebui să aibă un oraş mic ca Aradul: linişte, ordine, curăţenie şi autorităţi care să acţioneze în vederea respectării celor trei lucruri enumerate.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.