La fel ca preşedintele-director general Gheorghe Domşa, şi directorul de contractări Bianca Găicean a făcut un pas important pentru a rămâne la conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad. Ea a fost declarată admisă la proba scrisă a concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) pentru ocuparea postului de director executiv al Direcţiei Relaţii Contractuale din cadrul CAS Arad.
ARAD. La o zi după ce preşedintele CNAS l-a revocat din funcţie pe dr. Gheorghe Domşa, a fost emis un nou ordin pentru numirea persoanei care să-l înlocuiască pe dr. Domşa.
ARAD. Medicii de familie arădeni care anunţau, săptămâna trecută, implementarea unui sistem de tarifare a consultaţiilor acordate pacienţilor, au revenit asupra acestei decizii.
Mapamond
Un nou val de explozii ale unor dispozitive de comunicaţii folosite de gruparea libaneză pro-iraniană Hezbollah a provocat miercuri cel puţin 9 morţi şi peste 300 de răniţi în Liban, la o zi după un atac similar atribuit Israelului şi pe care mişcarea islamistă libaneză a promis să-l răzbune, transmite AFP, în urma comunicării de către Ministerul libanez al Sănătăţii a unui bilanţ provizoriu al victimelor.
1
Local
Un scurtcircuit electric a cauzat un incendiu la o casă din Sebiș. Din fericire nu au fost victime.
Local
În această toamnă urmează să fie montați și senzorii inteligenți care, folosiți împreună cu o aplicație, vor facilita găsirea unui loc liber de parcare.
1
Mapamond
Un atac masiv cu drone al forţelor ucrainene a provocat în noaptea de marţi spre miercuri o explozie uriaşă la un mare depozit de muniţie din regiunea Tver din vestul Rusiei, forţând autorităţile locale să dispună evacuarea parţială a locuitorilor ale căror case sunt situate în apropierea acestui arsenal, au comunicat bloggeri militari ruşi şi unele media, potrivit Reuters.
5
Local
DGASPC vrea să depună trei proiecte pentru investiţii în centrele de recuperare din judeţul nostru.
Local
Deputatul Glad Varga anunţă că un nou program naţional îşi propune izolarea termică a locuinţelor şi instalarea de panouri solare.
Local
Au fost traşi la sorţi preşedinţii, locţiitorii şi membrii Biroului Electoral Judeţean şi a celui de Circumscripţie.