INEU - Ziua Naţională a României a fost marcată şi-n acest an la Grupul Şcolar „Mihai Viteazul” Ineu printr-o serie de activităţi .
Un spectacol de muzică și dans pentru toate gusturile. Sâmbătă, de la orele 17.00, la Casa de Cultură din Dorobanți va avea loc evenimentul „În pași de dans” organizat de către Startline, cu spijinul CJA Arad, Primăria Dorobanți și Casa de Cultură din Pecica. Participă formațiile „Kis Gyöngyvirág” din Dorobanți, „Revolution Dans Studio” din Arad, „Roma Flores” și ”Rom Band”din Pecica dar și cântăreața Ioana Maria Paul și Dana Teodor.
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
1
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
4
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
7
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.