
Actorul american de origine română Sebastian Stan a câştigat duminică seară, în cadrul celei de a 82-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun actor într-un film de comedie /musical, informează contul de pe reţeaua de socializare X dedicat acestor distincţii decernate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA).
Mapamond
Ritualul de confirmare a decesului Papei Francisc va avea loc luni seară, la ora locală 21:00 (19:00 GMT), la reședința sa din Casa Santa Marta, în capela căreia va fi depus, transmite EFE.
Local
Tristețe printre credincioșii care au participat la slujba din cea de a doua zi de Paști (luni, 21 aprilie) din cel mai mare loc de pelerinaj catolic din vestul României, Basilica Papală Maria Radna.
Ştiri sportive
Ultimele patru meciuri din etapa a 33-a a campionatului italian de fotbal, programate luni, au fost amânate după decesul Papei Francisc, a anunţat, luni, Liga italiană de fotbal, citată de AFP.
România
Papa Francisc reprezintă o personalitate a creștinătății contemporane, Pontificatul său lăsând o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel.
Mapamond
Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, a fost papa celor defavorizați în cei puțin peste 12 ani de pontificat, în care a încercat să schimbe mecanismele unei Biserici prea centralizate în Curia Romană, să combată abuzurile acesteia și să își schimbe limbajul pentru a vorbi despre milă și despre cei din urmă. Doar timpul și succesorul său vor putea confirma dacă a reușit, comentează EFE.
Mapamond
China a acuzat luni Washingtonul că abuzează de tarifele vamale și a avertizat țările să nu încheie un acord economic mai amplu cu Statele Unite în detrimentul său, intensificându-și retorica în spirala războiului comercial între cele mai mari două economii ale lumii, potrivit Reuters.