ARAD. A mai trecut o zi de căutări, dar Abel Apostol tot nu a fost găsit. Vineri un câine specializat de la Sibiu, care poate depista mirosul cadavrelor în apă, a fost urcat într-o barcă a pompierilor şi plimbat în zona Riviera.
Scafandrii de la SIAS continuă căutările trupului lui Abel Apostol în apele reci ale Mureșului.
Abel Apostol a fost căutat marţi în Mureş cu scafandrii de la IGPR şi cu un sonar.
Scafandrii de la IGPR caută cadavrul lui Abel Apostol în râul Mureş cu ajutorul unui sonar.
Un echipaj de scafandri din cadrul Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale îl vor căuta pe Abel.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
1
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.