VLADIMIRESCU. Deşi aseară Poliţia a împrejmuit perimetrul din pădurea de la Vladimirescu, unde s-au găsit urmele incendierii maşinii, autoturismul este de negăsit. Sau mai exact, nimeni nu poate să spună nimic exact despre unde s-ar afla în acest moment vehiculul.
Echipa de criminalisti care a elucidat cazul Elodia vine la Arad pentru a efectua cercetari suplimentare in cazul omului de afaceri aradean.
Familia şi prietenii vor să ofere recompensă celor care vin cu indicii ce vor duce clar la găsirea omului de afaceri, viu sau mort.
Omul de afaceri arădean a fost căutat şi în Sfânta zi a Învierii de scafandri, un câine din Timişoara şi chiar şi de fostul halterofil Adi Mateaş.
ARAD. Reprezentanţii IPJ Arad ne-au comunicat faptul că Oficiul Poştal Vladimirescu nu a stabilit valoarea prejudiciul, acesta fiind în curs de stabilire.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.