Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj au început o anchetă în cazul familiei copilului care ar fi căzut în râul Someşul Mic, la Gherla, stabilind că băiatul se afla în grija tatălui şi a bunicii, iar părintele era la muncă duminică.
O tânără în vârstă de 23 de ani, din Franţa a căzut într-un canal descoperit, în Piaţa Avram Iancu.
MONEASA. Un tânăr de numai 23 de ani a căzut în cuptorul de topit fier de la Moneasa, un obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice, construit în secolul XIX.
Un alpinist utilitar care monta un panou publicitar pe o reprezentanţă auto s-a curentat şi a căzut de pe clădire.
Pompierii au fost solicitaţi să îndepărteze un copac căzut peste cablurile electrice pe strada Bodrogului.
Local
Situația e valabilă pentru județul Arad, la ora 18. Cum stăm la distribuția pe sexe și pe categorii de vârstă?
Local
Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a declarat că a mers la vot cu gândul că România are nevoie de un preşedinte care să ştie să gestioneze pacea, în contextul războiului de la graniţă, dar să fie capabil şi să gestioneze "criza europeană în economie".
5
Local
Cele mai ridicate procente privind prezența la vot se înregistrează în mediul rural, în secții cu puțini alegători pe liste.
UT Arad
BUCUREȘTI. Cu o întârziere care nu este caracteristică Comisiei centrale de Arbitri, a fost anunțată brigada care va oficia la meciul de mâine, de la ora 20.30, de pe arena „Francisc Neuman”, dintre UTA și Universitatea Craiova.
Local
Ineul are cea mai bună prezență la urne – 23,05% la ora 14 –, în timp ce la coadă se află Sântana – cu 14,37%.
1
Local
ARAD. Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Județean Arad, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, care precizează faptul că a fost sesizat un posibil incident electoral, în curs de verificare.
Local
Românii sunt așteptați la secțiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie.