O prostituată şi-a înjunghiat clientul în gât deoarece nu s-au înţeles asupra plăţii actului sexual.
ARAD.Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, este „dezamăgit de limbajul şi virulenţa cu care reprezentanţii USL îşi exprimă opiniile faţă de unele probleme care vizează societatea”. Mai exact, se referă la declaraţiile consilierului PSD, Florin Tripa.
Arad. La pauza meciului UTA - „U” Craiova, Adrian Marțian a mers în vestiarul echipei și - susține el - fotbaliștii îi spuneau deja să pregătească prima de joc: „La pauză, în vestiar, jucătorii în loc să fie concentrați la meci, îmi spuneau să pregătesc banii.
Au băut împreună, iar apoi s-au luat la ceartă din cauza unui casetofon. De la ceartă până la crimă a mai fost doar un pas. Este vorba despre doi bărbaţi care locuiau într-un adăpost improvizat de pe strada Mărului.
ARAD. Printr-un comunicat de presă, reprezentanții Primăriei Arad sar la gâtul deputatului Flavius Măduța. Subiectul este unul fierbinte, respectiv Școala gimnazială Mihai Eminescu și posibila mutare a acesteia în clădirea fostei Poliții de Frontieră de pe strada Mărășești.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
1
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
4
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.