
Fostul primar al comunei arădene Vinga, Lucian Stoicu, condamnat în 2017 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, a fost declarat nevinovat printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Timişoara, care a venit la un an după ce fostul edil obţinuse o soluţie favorabilă şi despăgubiri la CEDO.

Colegiul de judecători ai Marii Camere a CEDO a respins contestația făcută de Guvernul asupra deciziei istorice pronunțate în luna mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care statul român e obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex. Astfel, statul român este obligat acum să adopte legea.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Local
Vineri seara fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, Gheorghe Domșa, a ajuns în stare critică la Urgențe după ce a suferit o ruptură de aortă.
4
Local
După ce a fost manager la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Ștei, Ciprian Luca va fi acum administratorul public al Devei.