La ediţia a X-a a Concursului Internaţional de Fantezie şi Îndemanare „Culorile toamnei”.
Micii ceramişti de la Palatul Copiilor Arad, într-un Proiect European Transfrontalier.
Sau multă imaginaţie la Cercul de Ceramică din cadrul Palatului Copiilor Arad.
ARAD. Nouă elevi ai cercului de ceramică din cadrul Palatului Copiilor Arad, coordonaţi de prof. Ecaterina Gerold, au participat, recent, la Concursul Internaţional „Fragrance of Art buds”, a treia expoziţie de artă internaţională pentru elevi, care a avut loc în India.
Mapamond
Washingtonul și Kievul au semnat joi un „memorandum de intenție” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, a anunțat un oficial ucrainean, relatează AFP.
Local
Magazinele vor fi închise duminică, 20 aprilie, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 21 aprilie.
Advertorial
Domeniul Regal Săvârșin devine, pentru al treilea an consecutiv, pe 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și un line up cu artiști pentru toate generațiile.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat joi că un acord privind exploatarea resurselor minerale strategice ale Ucrainei va fi semnat „joia viitoare”, relatează AFP.
2
Local
LIPOVA. Cu materiale de câteva mii de euro și cu o mână de oameni inimoși, remiza Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lipova a „îmbrăcat haine noi”.
Mapamond
Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața joi după-amiaza, când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, în sudul Italiei, a declarat primăria locală, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat joi China că furnizează arme Rusiei și participă la producția de armament pe teritoriul rus, informează AFP.
3
ARADON Sport local
Arădencele și-au dat drumul la joc în sfertul trei și conduc cu 1-0 la general în finala mică.