
Doi adolescenți de 15 și 19, din Mișca, au ajuns pe mâna polițiștilor după ce au sustras o mașină de pe raza localității Satu Nou, comuna Mișca. Tinerii au condus autoturismul, pe care ulterior l-au abandonat pe un câmp. Polițiștii i-au identificat în urma cercetărilor, iar acum îi cercetează pentru fapta lor.

ARAD. Florin Malița, arestat în prezent în cazul atacului asupra lui Daniel Dragoman, este cel care ar fi luat decizia de a sustrage cele 414 tone de cupru. În dosarul furtului celor 414 tone de cupru au mai fost reținuți alți doi bărbați, unul din Sântana – Blăgău Voicu – și celălalt din Timișoara – Stanciu Simion.
Local
Consilierii județeni au aprobat, în unanimitate, protocolul cu Primăria, în baza căruia vor fi demarate procedurile pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
România
Horațiu Potra, fiul său - Dorian Potra și o rudă a acestora - Alexandru Potra, au fost dați în urmărire, după ce instanța supremă a dispus, sâmbătă, emiterea de mandate de arestare în lipsă pe numele celor trei, potrivit unui anunț publicat de Poliția Română.
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu polițiști ai Biroului de Poliție Autostrada A1, au depistat cinci cetățeni străini, fără drept de a călători în spațiul Schengen.
ARADON opinii
ARAD. Un moment care ar fi trebuit să fie solemn s-a transformat într-un fiasco, la Consiliul Județean Arad. După cum ziarul nostru a scris deja Erika Stark, directoarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, a fost obligată să abandoneze funcția de conducere, după ce legea le interzice pensionarilor să lucreze în sistemul public.
România
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a decis, vineri, revocarea din funcție a președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.
1
Mapamond
Într-o scenă neașteptată, dar spectaculoasă, la începutul întâlnirii de la Casa Albă între președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, primul l-a avertizat pe cel din urmă că trebuie să ajungă la un acord cu Rusia pentru a încheia războiul, altfel SUA vor abandona Ucraina, transmite AFP.
23
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu președintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în fața camerelor de luat vederi, relatează agențiile internaționale de presă.
10