ARAD. În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând în echipamente de mari dimensiuni necesare dotării CET Hidrocarburi în vederea modernizării centralei, conform proiectului „Sursă de producere energie termică şi electrică prin cogenerare de înaltă eficienţă”.
Mapamond
Președintele Autorității Naționale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a respins miercuri propunerea președintelui american Donald Trump de a expulza palestinienii din Fâșia Gaza în alte țări și a reamintit că enclava este „o parte integrantă” a statului palestinian, informează EFE.
Local
Trei incendii au izbucnit la coșurile de fum ale unor locuințe din Șagu, Șepreuș și Șofronea, iar două intervenții au vizat stingerea unor incendii izbucnite la vegetație uscată.
Local
La aproape un an de la scoaterea la iveală a faptelor petrecute în casa autointitulatului pastor din Arăneag, acuzat că timp de câțiva ani și-a abuzat sexual fiicele, bărbatul a fost condamnat.
Local
S-a semnat contractul pentru un parc de 3,5 hectare și un lac termal, la Pecica, finanţarea fiind europeană.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a făcut marți un anunț șoc, spunând că vrea ca SUA să preia controlul asupra Fâșiei Gaza distruse de război, o propunere despre care premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat că ar putea „schimba istoria”, relatează AFP și Reuters.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Debut foarte bun de sezon pentru atleții de la CS Universitatea Arad.
Local
O adolescentă de 17 ani, dată dispărută luni, a fost găsită de polițiști în gara din Fetești. Fata plecase la școală, la Vladimirescu, și nu a mai ajuns acasă.
1
România
Patru inspectori de la Fisc ar putea fi puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de grupul de firme Nordis, deși constataseră încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli.