Află care sunt condițiile în care CET poate decide întreruperea furnizării agentului termic.
ARAD. Curg întrebările arădenilor care nu mai vor căldură de la CET. ULALA le atrage atenţia oamenilor asupra condiţiilor dure de debranşare.
Gheorghe Falcă acuză Ministerul Economiei că blochează cu bună ştiinţă şi rea credinţă investiţii de 10 milioane euro la CET Arad.
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru,susţine că în perioada 2011-2014 CET Arad a primit peste 22 milioane euro
Arad. Nu s-a lăsat. PSD Arad s-a adresat ANRE pentru a obţine un punct de vedere pe decizia de majorare a preţului de producţie a gigacaloriei.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.