Primarul vrea să creeze o agenţie care să se ocupe de toate proiectele cetăţii, poate chiar fosta ADAR.
După discuţiile cu ministrul Mircea Duşa, primarul Gheorghe Falcă e încrezător că Cetatea va fi a Aradului în 2016.
ARAD. Trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil a fost din nou tema discuţiilor între Ministrul Apărării, Mircea Duşa şi primarului Gheorghe Falcă. Cei doi s-au întâlnit la ceremonia de primire în unitate a militarilor reîntorşi din Afganistan, iar Ministrul a declarat că este gata să reînceapă discuţiile cu administraţia locală.
ARAD. La finele acestei săptămâni are loc a doua ediţie a Turneului Cetăţilor - Field Open Arad, competiţia rezervată trăgătorilor cu arcul având loc la Cetatea Aradului.
Primarul crede că s-a întors victorios de la Bucureşti şi că Armata va propune Guvernului o nouă hotărâre pentru reconversia civilă a Cetăţii Aradului.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.