
ARAD. PNL Arad și-a ales vineri noul Biroul Județean în prezența președintelui de partid Ludovic Orban. Totuși, liberalii nu au stabilit încă pe care dinte cei doi candidați îi vor susține. Imediat după finalizarea alegerilor, primarul Călin Bibarț a făcut o declarație în care a subliniat că votul său și a celor ce îl susțin va merge pentru candidatul care va garanta redarea Cetății.
Mapamond
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenţie din Gaza, luna trecută. Cauzele sunt identificate drept eşecuri profesionale şi încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenţia de muşamalizare, transmite Reuters.
1
Mapamond
O adolescentă de 14 ani a fost ucisă de un leu, sâmbătă, în apropiere de capitala kenyană Nairobi, a anunţat duminică agenţia Kenya Wildlife Service (KWS), citată de AFP.
Mapamond
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii şi regina Camilla i-au salutat scurt pe cei prezenţi după slujba din Duminica Paştelui la capela St. George de la Windsor, un eveniment important în calendarul monarhului, guvernator suprem al Bisericii Anglicane, transmite duminică Reuters.
Mapamond
Ministerul apărării de la Londra a anunţat duminică, printr-un comunicat preluat de Reuters, că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului aerian al NATO.
Mapamond
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paştelui să nu renunţe la speranţa că pacea va reveni în ţara lor şi să persevereze pentru a depăşi calea dificilă a războiului în care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters.
Mapamond
Paștile sau Paștele este sărbătorit în întreaga lume, având semnificații diferite în culturile și religiile de pe glob.
Local
Arătările Mântuitorului după Învierea Sa din morți sunt în conștiința Bisericii în număr de unsprezece, după numărul ucenicilor rămași credincioși Lui, după trădarea unuia dintre cei doisprezece, spre a-i pregăti pentru misiunea ce acum le revenea lor de a continua vestirea evangheliei în toată lumea.
1