Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat un control amănunţit asupra a două camioane, conduse de un cetățean bulgar, respectiv de un cetăţean turc. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, saci de cărbuni și componente auto pentru societăţi din Ungaria și Italia.
Local
Documentele pot fi depuse începând de luni în centrele amenajate în: Piața Plevnei, Calea Radnei și strada Rodnei.
România
Biroul Electoral Central a adoptat, joi, mai multe măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale în „condiţii de legalitate, egalitate şi integritate”, stabilind şi ca în ziua alegerilor să fie prelungită votarea până cel târziu la ora 23:59 în secţiile de votare în care se constată, la ora 21:00, că se află la rând persoane care s-au prezentat la urne.
Local
Primarii a două comune arădene au semnat două proiect foarte importante pentru comunităţile lor.