O investigație DNA Timișoara a scos la iveală modul în care ar fi fost numit directorul Regionalei CFR Timișoara, în primăvara anului trecut. Fostul director general interimar al CFR, al cărui interimat înceta, și-a pus un adjunct să îl numească ilegal la șefia Regionalei din vestul țării. Ulterior, cei doi au dat afară o angajată bănuită că ar fi semnalat presei ilegalitatea.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Mapamond
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a afirmat luni că utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda un împrumut Ucrainei este cea mai credibilă modalitate de a finanța Kievul, dar a recunoscut că, fără sprijinul Belgiei, țara în care se află majoritatea acestor active în Europa, ajungerea la un acord nu va fi foarte ușoară, informează EFE, dpa și AFP.
3
Mapamond
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă.