CFR anunţă că modernizarea căii ferate de la frontieră spre Arad este gata în proporţie de aproximativ 80 la sută.
ARAD. CFR Călători anunţă că, în perioada 10-16 octombrie, garniturile de tren care vor pleca din marile oraşe spre Iaşi, acolo unde are loc pelerinajul cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, vor suferi modificări.
ARAD. CFR Călători se pregăteşte pentru sezonul estival. Pentru a oferi legături directe între oraşele din România şi litoral, cei de la căile ferate vor introduce peste 40 de garnituri spre şi dinspre mare.
Trenuri întârziate, sute de minute de aşteptare pentru călători, toate provocate de o „grevă spontană”.
BUCUREŞTI - Protestul angajaţilor din CFR demarat azi la ora 7.00 dimineaţa s-a încheiat la ora 9.00, trenurile şi-au reluat circulaţia dar efectele întreruperii circulației pentru două ore s-au transformat în minute de întârziere.
România
Marin Burcea, unul dintre bodyguarzii lui Călin Georgescu, a fost adus miercuri la Parchetul General pentru audieri.
Local
Potrivit consilierului local municipal, acestea „vor influența semnificativ modul în care trăim, lucrăm și ne deplasăm”.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Stadionul Iolanda Balaș-Soter din București găzduiește, în acest weekend, Campionatele Naționale de iarnă la aruncări lungi, competiție rezervată categoriilor juniori (U20), tineret (U23) și seniori.
Local
Activitățile se vor desfășura sub sloganul „Împreună mai pregătiți!” și se vor întinde pe parcursul a mai multor zile.
România
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv contestaţia lui Călin Georgescu prin care acesta solicita suspendarea documentelor desecretizate de CSAT în baza cărora au fost anulate alegerile prezidenţiale din luna decembrie.
Mapamond
Europa ar trebui să treacă de la îngheţarea activelor ruseşti la confiscarea lor, a afirmat marţi ministrul de externe britanic, David Lammy, ceea ce marchează o consolidare a poziţiei Londrei referitoare la modul în care Occidentul ar trebui să folosească obligaţiunile şi alte titluri de valoare îngheţate de la începerea invadării Ucrainei de către Rusia, relatează Reuters.