ARAD - Interviu cu un client de o mie de puncte, Ovidiu Bara. „Practic mi-am transformat chiria în rată”.
După cum bine se ştie, unii proprietari de apartamente ori garsoniere le închiriază unor familii persoane etc., încasând pentru acest lucru frumoase sume de bani, că nu sunt chiar atât de buni la suflet (ca să nu spun naivi) ca să le închirieze pe ochi frumoşi.
ARAD - Deşi au chirii preferenţiale şi locaţii oferite de autorităţi în buricul târgului, partidele politice nu au printre priorităţi plata chiriilor către stat.
Problemele par că nu se mai termină pentru actriţa Mischa Barton. După un 2009 zbuciumat artista este dată acum în judecată de proprietarul ei, M.R.A. Realities, pentru că nu a plătit trei luni chiria de 7.000 de dolari pentru apartamentul din Tribeca.
România
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
4
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
2
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
4