ARAD. „Dacă am fi fost acceptaţi în spaţiul Schengen, era Aradul pregătit să facă faţă? Să ne imaginăm unde poate depozita Aradul cantităţile uriaşe de mărfuri care ar fi intrat la noi, eliminându-se timpii morţi din vamă.
ARAD. Consilierii locali au decis, ieri, să îi acorde votul pentru validare liberalului Ionel Ciupe.
ARAD. Preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, dă detalii privind livrarea de apă rece către Ungaria.
Gavril Popescu a stârnit nemulţumirea liberalilor, pentru că a participat la sondaje din partea altui partid.
Ionel Ciupe nu a ajuns consilier local nici în urma şedinţei CLM de luni, pentru că – spune primarul - liberalii nu au trimis la Primărie dosarul lui Ionel Ciupe pentru a fi validat ca şi consilier municipal, dar şi pentru că Primăria are un proces pe acest subiect cu liberalii.
Mapamond
La 2 februarie este sărbătorită în România și de către alte popoare europene Ziua ursului, și în aceeași zi, în mai multe zone din Statele Unite ale Americii și Canada, este sărbătorită Ziua marmotei. Ambele evenimente au în comun elementul de predicție a vremii pentru următoarea perioadă.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că elitele europene vor sfârși prin a fi obediente și „a da din coadă” în fața președintelui american Donald Trump, într-un interviu care va fi difuzat duminică seară la emisiunea televiziunii de stat ruse „Moscova. Kremlin. Putin”, transmite EFE.
2
România
Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub Pasajul Vulturul Negru din Oradea.
România
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo de ninsoare, intensificări de vânt și răcire semnificativă pentru toată țara, valabilă până luni seara.
UT Arad
ARAD. Spectacol fotbalistic şi goluri multe în amicalul disputat sâmbătă, pe „Motorul” care a opus echipa de tineret a UTA-ei şi gruparea de Liga 3, Progresul Pecica.
Local
Cinci primari din vestul țării și cinci primari din Ungaria vor să pună bazele unei asociații teritoriale, pentru a accesa fonduri europene.
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
2